Mihai Todor

De cele mai multe ori când ajungeam la ei era ora prânzului astfel că îmi comandam meniul din acea zi care era întotdeauna bun. Astăzi am ajuns mai târziu așa că nu mai aveau disponibil meniul de prânz, în schimb se mai putea comanda ciorba.

Opțiunea rămasă pentru astăzi era ciorbă de salată, o opțiune nu foarte des întâlnită în meniurile restaurantelor așa că am ales să profit și să o comand. Pentru felul doi nu am fost la fel de hotărât ce să imi iau dar până la urmă am ales o salată de pui cu parmezan. Servirea a fost foarte rapidă și promptă ca de obicei. Până am primit ciorba am reușit să observ că au făcut câteva modificări de decor. Au schimbat scaunele cu unele mult mai confortabile. Cele vechi se potriveau foarte bine cu tema aleasă și deși uneori prefer form over function, de data asta scaunele noi primesc un thumbs up pentru confort, de la mine.

Nu am avut foarte mult timp să mă uit la celelate modificări pe care le-au realizat deoarece a ajuns ciorba.

Ciorbă de salată

Deși știam că este bună mâncarea aici, am fost surprins de cât de mult mi-a plăcut acest fel… probabil pentru că nu mai mâncasem de mult ciorbă de salată și probabil pentru că de fiecare dată când o mănânc mă duce cu gândul la primăvară. Atunci când apar primele legume și totul este proaspăt și ai vrea să stai afară toată ziua…

Atât de mult mi-a plăcut, încât am întrebat ospătarul dacă pot să anulez salata în detrimentul unei a doua porții de ciorbă de salată. Din păcate bucătarul pregătise deja salata așa că am acceptat să o mănânc pe aceasta. Deși nu a fost rea, aș fi preferat a doua porție de ciorbă. De multe ori așteptările sau dorințele pe care le ai îți influențează starea finala.

Salată de pui cu parmezan

În concluzie, aș alege întotdeauna ciorba de salata de la Chef’s Boutique. Data viitoare voi comanda două porții de la început!

Tel:0368 734 196
Program:L-D: 10:00 – 22:00
Facebook:Chef’s Boutique
Site:Chef’s Boutique
Adresa: Strada Traian nr. 62, Brașov 
Chef’s Boutique
Nu păstra pentru tine dacă ți s-a părut interesant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top